4 principii prin care îți poți îmbunătăți situația financiară

Siguranța și independența financiară își au bazele în două principii destul de simple: să nu cheltuiești mai mult decât câștigi și să fii conștient de riscurile care îți pot destabiliza situația financiară. Teoria este simplă, însă, pentru a o aplica, câteva principii pe care să le pui în aplicare îți pot fi de ajutor. Poți găsi mai jos o parte dintre cele mai eficiente astfel de principii.

Organizează-ți bugetul în funcție de necesități și obiective financiare

Pentru a ne putea îmbunătăți situația financiară, este important să fim conștienți de punctul din care pornim. Mai exact, să știm care este situația actuală și cum o putem optimiza, astfel încât să ne asigurăm că toate nevoile actuale și viitoare vor fi acoperite. O modalitate simplă prin care poți menține un echilibru în bugetul propriu o reprezintă metoda 50/30/20. Aceasta presupune să împarți venitul lunar în trei piloni diferiți:

  • 50% din venituri vor fi alocate pentru cheltuielile absolut necesare și pentru satisfacerea nevoilor de zi cu zi (plata chiriei, a ratei pentru locuință, cheltuielile cu utilitățile, hrana, transportul). Desigur, dacă este vorba de venituri mai mari, din acest procent de 50% se poate economisi;
  • 30% vor fi repartizate cheltuielilor pentru satisfacerea unor nevoi de relaxare, de divertisment sau dezvoltare - vacanţe, pasiuni, ieșiri cu prietenii, gadgeturi, cadouri, vestimentaţie;
  • 20% din veniturile tale vor fi alocate economiilor, cheltuielilor neprevăzute, sau investițiilor.

Gândind bugetul tău lunar în felul acesta, vei putea prioritiza cheltuielile importante, fără să omiți nevoile tale actuale și viitoare.

Nu neglija riscurile și asigură-te că ai un fond de urgență pentru cheltuieli neprevăzute

Există o serie de acțiuni pe care le putem face astăzi pentru siguranța financiară de mâine. Un prim pas ar putea fi alocarea lunară a unei sume de bani, care să fie dedicată anumitor evenimente neașteptate.

Unele evenimente sunt greu de anticipat și pot aduce cu sine cheltuieli ce pot afecta echilibrul nostru financiar. Un fond de urgență te poate ajuta să treci cu bine de aceste etape și să acoperi facturile neașteptate, de exemplu, reparațiile majore ale locuinței sau nevoile medicale ce nu pot fi amânate. Un fond de urgență ar trebui să acopere cheltuielile curente și necesare pentru 3 până la 6 luni.

De asemenea, situațiile neprevăzute pot fi gestionate și cu ajutorul asigurărilor de viață care oferă protecţie financiară în cazul unor accidente sau al unor nevoi medicale neprevăzute.

👉 Descoperă aici informații utile despre Asigurarea Așa cum vrei tu

Analizează și configurează un plan de investiții adaptat apetitului tău la risc

Configurarea unui plan de investiții poate părea un obiectiv dificil, pentru care ai nevoie de multe informații din domeniul financiar. Însă, dacă dedici suficient timp informării și discuțiilor cu experți financiari, poți să faci primii pași către a-ți investi banii și a beneficia de randamentul produs de investițiile tale în timp.

În prezent, ai la dispoziție mai multe modalități și instrumente de investiții, atât fonduri de investiții puse la dispoziție de instituții bancare, cât și aplicații digitale care îți permit să tranzacționezi sume de bani și să investești în anumite companii specifice.

În același timp, și asigurările de viață care includ componente suplimentare de investiții și prin care poți direcționa sume de bani în programe dedicate, reprezintă o soluție optimă de investiție ce te poate ajuta să îți atingi obiectivele financiare. Acestea pot include programe de investiții în Lei sau Euro, cu diferite profile de risc adaptate  tău. Spre deosebire de alte tipuri de venituri din investiții, cele din asigurări nu sunt supuse impozitului pe venit.

Indiferent de produsul de investiție pentru care optezi, ține minte că astfel de planuri sunt pe termen lung și că randamentele lor sunt influențate de climatul economic, social și politic atât național, cât și internațional.  

👉 Descoperă aici mai multe informații despre Asigurarea Wise Simplu, ce include o componentă investițională

Ia în calcul diversificarea surselor de venit

Desigur că suntem mai liniștiți și mai relaxați, când știm că bugetul nostru nu depinde de un singur loc de muncă. Pentru a clădi o stabilitate financiară pe termen lung, este indicat să luăm în calcul și soluțiile prin care putem diversifica sursele de venit.

Pe lângă salariu, pot exista și venituri adiționale, obținute din activități suplimentare locului de muncă principal. Dacă în acest moment al vieții tale personale și profesionale, îți rămân timp și energie pentru a lucra la proiecte suplimentare, poți avea în vedere înscrierea pe platforme de freelancing prin care să oferi consultanță sau servicii în domeniul în care ai experiență și pe care îl stăpânești foarte bine.

Dacă economiile tale actuale îți permit acest lucru, diversificarea surselor de venit poate fi realizată și prin achiziția unor terenuri, spații comerciale sau rezindențiale, care ulterior să genereze un venit din chirii sau alte tipuri de utilizări (în scopuri agricole, de exemplu).

Bunăstarea și echilibrul financiar se pot obține pas cu pas. Prin perseverență, atenție, disciplină și obiceiuri financiare sănătoase, ești cu un pas mai aproape de a-ți îmbunătăți situația economică personală.

Sursa foto: Shutterstock